Primii bani
Când ne-am lansat, în iulie 2004, nu aveam bani, sponsori, publicitate și patroni. Primisem un mic grant de la Guvernul României (Departamentul pentru Românii de Pretutindeni) din care am procurat un calculator pentru machetare și am acoperit tiparul, hârtia și mici salarii. Nici sediu nu aveam, ne găzduise CJI la subsol, pe gratis, pentru câteva săptămâni. Aveam însă mult entuziasm, o dorință enormă să facem un ziar bun, unul care să scrie preponderent despre corupție și încălcarea drepturilor omului. Aveam și un bagaj de experiență și pregătire profesională. Credeam că acestea sunt niște valori care vor atrage public, recunoștință și publicitate.
În 16 ani am ajuns să avem cel mai mare tiraj printre ziarele de limbă română, una dintre cele mai mari audiențe pe pagina web și pe rețele sociale printre redacțiile din R. Moldova, și… unul dintre cele mai mici bugete provenite din publicitate.
Cei mai fideli finanțatori — pensionarii
Ediția tipărită a ZdG este în prezent într-o relație foarte bună cu abonații săi. Numărul abonaților crește în fiecare an și știm că cititorii ziarului sunt, în fond, pensionarii din sate și orășele. Sunt cei mai fideli donatori, își cumpără abonamentul la fiecare final de an și ne umplu de mesaje de susținere, de laude, de energie și bunăvoință. Sunt inteligenți și harnici, sunt intelectualii satelor și ne spun sincer că au nevoie să citească și că ediția tipărită a ZdG le acoperă setea de citit. Am menținut mereu mici prețurile de abonare pentru că pensiile sunt mici, chiar dacă costurile sunt mari, căci am vrut să rămânem împreună. Și suntem mulțumiți.
Donatorii externi — bani condiționați
Ziceam că în 2004 am pornit la drum cu un mic grant, pentru câteva luni, acordat de Guvernul României. Apoi am participat la sute de concursuri de granturi anunțate de diverse ambasade și organizații străine. Menționez că a fost vorba de concursuri, iar granturile se dau cu multe condiționalități. Unele le-am câștigat și realizat ușor, altele – mai greu, altele deloc. Dar ceea ce am învățat de la donatorii externi sunt niște lecții pe care ar fi bine să le învețe Guvernul, Parlamentul, Președinția, Procuratura, primăriile și orice organizație. Donatorii externi cer transparență, corectitudine financiară extremă și dezvoltare organizațională. Datorită donatorilor externi nu doar că am obținut bani ca să realizăm investigațiile, dar am obținut șuturi ca să avem rapoarte anuale de activitate făcute publice, să avem politici de integritate, coduri de etică și de comportament, politici financiare, anti-fraudă, de gestionare a fondurilor, de păstrare a actelor, echipamentelor, de securitate. Le-am elaborat, le avem, le respectăm. Mulțumim Ambasadei SUA, Ambasadei Olandei, Ambasadei Canadei, mulțumim Internews, Free Press Unlimited, OSI, NED, FH, Millennium DPI, BBC, Irex Europe, ICFJ, Zinc, IWRP și multe alte organizații care au făcut posibilă activitatea ZdG timp de 16 ani. Mulțumim cetățenilor statelor dezvoltate, o părticică din taxele cărora au ajuns și au contribuit la dezvoltarea presei de investigație în R.Moldova.
Comunitatea on-line. Patroni mici, dar voinici (dacă vor fi mulți)
Pagina web a ZdG tot are 16 ani și a livrat tot timpul conținut gratuit. Am luptat să avem conținut cât mai bun și cititori cât mai mulți inclusiv pe web și pe rețelele sociale. Rămânem în continuare adepții conținutului jurnalistic de calitate oferit cititorilor la prețuri foarte mici (în print) sau pe gratis – on-line, pentru că vrem ca oamenii să cunoască cât mai bine ce se întâmplă cu corupții și abuzatorii drepturilor omului. Dar, deoarece munca noastră costă, am încercat să atragem mici contribuții ale cititorilor. Pe abonare.md oamenii pot procura și dona abonamente la edițiile tipărite în română și rusă, la edițiile PDF în română și rusă și la newsletter în limba engleză. Sunt câteva sute de donatori de abonamente în acest an și le mulțumim! Recent am lansat și un cont pe a Patreon pentru donații on-line. Ieri aveam primii 15 patroni cu donații lunare de 2-20 de dolari. Mulțumim!
Bani politici. Reversul monedei
În cei 16 ani la cârma R.Moldova s-au perindat 12 guverne și aproximativ 5 guvernări (Voronin, Filat, Plahotniuc, Sandu, Dodon). I-am abordat critic pe toți. Unii ne-au promis că ne închid, alții au promis că vor crea condiții pentru presă. Primii nu au reușit, cei de-ai doilea – au încercat dar au trebuit să plece. În campaniile electorale aveam mereu dilema – ne vor da bani? Dacă nu – de ce? Dacă ne dau – trebuie sau nu să îi acceptăm? A fost simplu. Partidele dădeau bani atunci când ajungeau la putere, iar noi le criticam tocmai când ajungeau la putere. De aceea sumele mari mergeau către media care nu le criticau. Puținele contracte de publicitate politică ne-au ajutat să acoperim unele nevoi financiare ale redacției, dar ne-au adus și critici. Cititorii ne-au spus deseori că nu vor să vadă în ZdG postere laudative cu politicieni corupți, chiar dacă sunt marcate cu „Publicitate”. Ne-am conformat. Am refuzat deseori să publicăm publicitate politică din considerente etice, refuzând și banii. Am renunțat pentru totdeauna să plasăm publicitate politică pe pagina întâi. Încă nu știm dacă ni se va mai propune publicitate politică și nu știm dacă o vom accepta. Am vrea să o putem refuza pe toată.
Marea publicitate – marele fiasco
Timp de 16 ani am avut o așteptare, pe care o tot spuneam colegilor de redacție, dar și finanțatorilor externi: suntem în creștere, avem calitate, avem o comunitate extinsă de cititori, acuș va veni publicitatea cea mare și nu vom mai fi atât de dependenți de donații. Azi, la 16 ani, suntem pregătiți să declarăm contrariul: ZdG nu a reușit să atragă publicitatea marilor companii și asta nu e neapărat rău. Poate nu am știut cum să-i convingem, poate nu au vrut ei să se lase convinși, există explicații pentru toate. Adevărul e că am încercat de mai multe ori în mai multe feluri, am discutat cu mari CEO și șefi de asociații ale businessurilor moldo-europene, moldo-americane. Au răsunat promisiuni, dar nu s-au materializat, practic, niciodată.
- Companiile străine sau cu capital mixt ne-au spus că politica lor e să dea publicitate celor mai mari jucători pe piață, care sunt aleși de case de publicitate. Așa, ani în șir toate bugetele de publicitate au mers la media controlate politic prin case de publicitate controlate politic. Asta au vrut companiile străine cu coduri de etică? Probabil că nu, dar probabil că nu au făcut eforturi să schimbe situația, probabil că au avut un confort economic în aceste condiții.
- Companiile mari cu capital moldovenesc ne-au respins și ele ofertele de publicitate în toți cei 16 ani. Cele mai triste situații au fost atunci când unele dintre ele ne-au contactat să ne dea publicitate, condiționând să nu publicăm anumite articole. Se întâmpla când aflau că urmează să apară vreo investigație despre corupții de la guvernare în care erau implicate contracte cu aceste companii. Am respins ofertele. Ei au rămas cu banii, noi cu jurnalismul. Nu regretăm și vom continua așa.
- Deseori am refuzat publicitatea din considerente etice. Am refuzat să plasăm oferte ale unor companii de turism, despre care existau suspiciuni sau probe că fac trafic de oameni, am refuzat să publicăm anunțuri (plătite în euro) cu vrăjitori, ghicitori și alte promisiuni de noroc fără dovezi. Am refuzat publicități la medicamente fără certificare oficială, deși ni s-a propus dublarea bugetelor. Nu regretăm și vom continua așa.
- Am refuzat călătorii, vizite, sponsorizări care au condiționat scrierea unor articole (advertoriale) controlate și condiționate. Am refuzat bartere și produse dubioase. Nu regretăm și vom continua așa.
CONCLUZII. Ne trebuie sau nu bani? Ce fel de bani căutăm?
Strategia de publicitate a ZdG pentru 2020-2022
După 16 ani am înțeles că nu putem funcționa fără bani, dar că există principii la care nu putem renunța și că există bani pe care-i vom refuza chiar și în condiții de sărăcie extremă.
- Am decis că vrem să aducem și să aplicăm principiul transparenței și al eticii și peste capitolul de publicitate la ZdG.
- Am decis că marile sau micile afaceri, companiile internaționale, mixte sau naționale au și ele un rol în combaterea corupției și respectarea drepturilor omului și nu vom căuta, nici vom accepta, publicitate de la entități care contribuie la promovarea corupției sau care desfășoară activități ce contravin drepturilor omului și transparenței.
- Am mai decis să oferim condiții preferențiale companiilor care au coduri de etică la vedere și care sunt create de sau în interesul persoanelor defavorizate: oameni cu dizabilități sau din categorii vulnerabile cum ar fi mici afaceri rurale, afaceri ale tinerilor, femeilor, romilor.
Vom dezvolta relația cu donatorii etici și morali, fie ei mari sau mici. Vom favoriza relația cu afacerile care respectă drepturile omului. Vom oferi reduceri afacerilor care sunt ghidate de interesul public și sunt conduse de persoane din comunitățile defavorizate. Vom contribui la dezvoltarea unei comunități în care banii obscuri, controlați politic sau de interese opace, să nu mai aibă un rol decisiv, să nu se mai bucure de un rol dominant sau exclusivist.
E posibil așa model? Da! Din acest număr lansăm primele două contracte de publicitate. E vorba de două afaceri nu prea mari, deschise în R.Moldova: Compania „Multimedica”, deschisă recent la Chișinău de doctora Ludmila Furtună, după ce a muncit ani buni în sistemul de asistență medicală din Italia. Și „Demo” condusă de Ilarion Misnei, care deține o afacere cu detergenți și produse de curățat produse în R.Moldova. Mulțumim acestor companii și credem că există și altele care vor să își prezinte produsele sau activitățile în fața comunității noastre.
Recomandări pentru cei care rezonează cu ZdG:
Oricine poate contribui la dezvoltarea sustenabilă a jurnalismului de investigație, astfel încât să ajungem într-o societate cât mai transparentă și cât mai inconfortabilă pentru corupți și abuzatori ai drepturilor omului.
Reprezentanții instituțiilor de afaceri mari, mijlocii, mici, naționale sau internaționale, mixte sau individuale ar putea să își pună, pentru început, un set de întrebări: când există un buget pentru promovare, unde e bine să meargă acesta? La Casele de publicitate controlate politic, care au un public insensibil la corupția politică sau la instituții care militează și luptă pentru condiții corecte și egale pentru toți, inclusiv pentru eliminarea corupției politice, pentru combaterea imixtiunilor în domeniul afacerilor.
Oricine poate încuraja conducerea unei companii să discute și să adopte politici privind contribuția la dezvoltarea și transparentizarea societății, fie un angajat al unei companii, fie un consumator al unor produse de la o companie, fie un membru al comunității, fie un lider politic, un ministru, un ambasador, un contribuabil.
Oricine poate contribui la sustenabilitatea ZdG, prin:
- Procurarea pentru uz propriu sau pentru donare a abonamentelor la edițiile print sau PDF în limbile română sau rusă sau a unui abonament la newsletter în limba engleză.
- Asumarea rolului de partener pe a Patreon, contra unei sume de la 2 la 20 usd lunar
- Promovarea informației despre ZdG și posibilitățile de dezvoltare și informarea altor posibili donatori.
Motivare. De ce ar trebui să contribuiți la comunitatea ZdG?
ZdG și-a asumat o misiune de interes public și o respectă timp de 16 ani: combaterea corupției și respectarea drepturilor omului prin intermediul investigațiilor jurnalistice.
Ziarul de Gardă este un grup de presă cu cele mai multe platforme de distribuire a conținutului: ediții tipărite, pagini web, programe video, pagini pe rețele sociale, produse în română, rusă dar și engleză.
ZdG este cel mai notoriu ziar de limbă română din R.Moldova.
ZdG este ziarul în care cetățenii R.Moldova au cea mai mare încredere.
Redacția ZdG a fost premiată la concursuri naționale și internaționale pentru cele mai bune investigații, reportaje, istorii video, documentare, pentru cel mai bun management și cele mai bun design, dar și pentru cel mai bun impact.
Istoriile ZdG au contribuit la plecarea din sistem a unor corupți: judecători, miniștri, parlamentari, procurori. Mai e mult de lucru. Împreună ar fi mai repede.
Last update: 22/02/2023